1. Atunci când privești o
persoană pe care o placi, involuntar pupilele ți se dilată.
2. 70% din căldura corpului se
pierde prin cutia craniană.
3. Celulele care alcătuiesc
creierul uman pot stoca de până la 5 ori mai multă informație decât cuprinde
toată Enciclopedia Britanică.
4. Conform anumitor cercetări,
organismul unei femei are nevoie de o oră în plus de somn față de cel al unui
bărbat.
5. Acidul gastric pe care
stomacul omului îl elimină pentru a descompune mâncarea este atât de puternic
încât poate dizolva o lamă de ras.
6. Corpul omenesc eliberează
în 30 de minute destulă energie cât să încălzești un litru de apă.
7. Un strănut iese din gură cu
o viteză de peste 965 km/h.
8. Dacă cantitatea de apă din
corpul tău este redusă cu 1% îți va fi sete, iar dacă este redusă cu 10% vei
muri.
9. Majoritatea bărbaților
petrec 3 300 ore din viață pentru a se bărbieri. Dacă nu ar fi bărbierită,
barba ar putea ajunge la 9 metri într-o viață de om.
10. Urechile pot distinge
peste 300 000 de tonalități.
11. În corpul uman există
suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.
12. Dacă toți cei 600 de
mușchi ai corpului uman s-ar încorda în același timp și în aceeași direcție,
omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.
13. Durerea de cap nu este o
scuză bună pentru a nu face dragoste, pentru că endorfinele eliberate în timpul
actului sexual au efect analgezic.
14. Fătul visează aproape tot
timpul. Cei care sunt născuti prematur vor visa mai mult la maturitate.
15. Femeia clipește de 2 ori
mai des ca bărbatul.
16. În corpul uman sunt mai
mult de 1200 de km de vase de sânge.
17. În procesul comunicării,
55% îi revine fiziologiei (limbajul corpului), 37% vocii (ritm și ton), și
numai 8% cuvintelor purtătoare de informație.
18. Înalțimea omului variază
în timpul zilei. Dimineața suntem cu un cm mai înalți decât seara. Acest lucru
se întâmplă deoarece discurile intervertebrale se “tasează” atunci când stăm în
picioare, datorită greutății propriului corp.
19. Inima bate de aproximativ
2.700.000.000 de ori de-a lungul vieții.
20. Mandibula este cel mai dur
os din organism.
21. Media duratei unui vis
profund la om este de 2-3 secunde.
22. Îți folosești aproximativ
200 de mușchi când faci un pas mergând.
23. Femurul este mai tare
decât betonul.
24. Inima femeii bate mai
repede decât cea a bărbatului.
25. Mușchiul ochiului este cel
mai rapid din organism. El se contractă în mai puțin de o sutime de secundă.
26. Nu se poate strănuta cu
ochii deschiși.
27. Media înalțimii la femei
este cu aproximativ 10 cm mai mică decât media înălțimii la bărbați.
28. Numărul de neuroni din
creierul uman este astronomic, acesta ajunge la 100 de miliarde de celule
nervoase.
29. Inima pompează mai mult de
6 litri de sânge pe minut, adică 10 000 de litri de sânge pe zi.
30. Omul are aproximativ 76
000 de fire de păr pe cap.
31. Un fir de păr poate
suporta o greutate de 3Kg.
32. Pentru atenția acordată
jocurilor video se consumă tot atatea calorii cât pentru mersul pe jos cu 3,2
km/h.
33. Osul hioid, aflat deasupra
laringelui, susține mușchii limbii și este singurul os din organism care nu
atinge nici un alt os.
34. Sunt necesare aproximativ
200 000 de încruntări pentru apariția unui rid permanent deasupra sprâncenelor.
35. Organismul uman conține
aproximativ cinci litri de sânge.
36. Pentru a desfășura
“procesul gândirii” creierul are nevoie de mari cantitati de energie. De aceea
este posibil ca după un intens proces de gândire să resimțiți aceeași oboseală
ca și în cazul muncii fizice.
37. O persoană poate trăi fără
mâncare până la o lună, dar fără apă numai o săptămână.
38. Plămânul drept primește
mai mult aer decât cel stâng.
39. Ochii pot distinge aproape
opt milioane de nuanțe.
40. Precum amprentele și
fulgii de zăpadă, buzele nu lasă urme identice.
41. Un simplu sărut pune în
mișcare doi mușchi, un sărut pasional solicită toți cei 34 de mușchi ai feței.
42. Stomacul trebuie să-și refacă
membrana mucoasă de protecție la fiecare 3 zile pentru a evita autodigerarea
cauzată de proprii acizi.
43. Sărutul vindecă.
Cercetările au arătat că sărutul îmbunătățește aspectul pielii, ajută
circulația, previne cariile și alină durerile de cap.
44. Un creier uman generează
mai multe impulsuri electrice într-o zi decât toate telefoanele din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu