De ce oamenii inteligenţi eşuează şi proştii reuşesc în viaţă

Oamenii deştepţi sunt idioţi

Oamenii deştepţi nu înteleg că Universul funcţionează după un principiu relativ simplu: acţiune şi reacţiune. Dacă arunci cu o piatră în geam, geamul se sparge. Dacă te gândeşti cum să spargi geamul, geamul nu se sparge. Simplu, nu? Ei bine, e uimitor cât de mulţi oameni nu înţeleg că acţiunea este principalul ingredient al succesului. Dacă nu faci nimic, nu se întâmplă nimic.

Oamenii deştepţi gândesc prea mult

Proştii acţionează, deştepţii analizează. Dacă un prost vrea să meargă din punctul A în punctul B, o ia tot înainte pe arătură şi vede el dup-aia. Dacă un om deştept vrea să ajungă din punctul A în punctul B, întâi face o analiză a traseelor posibile şi a situaţiilor neprevăzute ce pot apărea în cale şi îşi face planul A, planul B şi planul C. Dacă îi apare un zid în cale? O ia prin stânga, prin dreapta,  trece pe deasupra sau sapă un tunel? Dacă va fi nevoie de săpat, ar trebui să-şi ia la drum o unealtă potrivită. Să fie din fier sau din lemn? Să fie uşoară sau ceva serios, de performanţă? Dilemele pot continua la nesfârşit. În final poate că renunţă la drum.

Oamenii deştepţi se plictisesc repede

Un prost are o idee o dată la 20 ani, de exemplu, să dea cartofi prăjiţi gratis în fiecare miercuri la shaormeria lui, şi se ţine de ea încă 20 de ani. Paradoxal sau nu, exact aşa se construieşte un brand, prin consecvenţă. Oamenii deştepţi au foarte multe idei şi vor să le încerce pe toate, trec de la una la alta repede, fără să le dea timp să se dezvolte. Din cauză că au atât de multe idei, nu au răbdare să meargă cu una până la capăt. La prima poticnire îşi zic, asta e, am eşuat cu asta, mai am alte sute,  una o să meargă. Renunţă la ideea actuală şi încearcă alta. Oamenii deştepţi se întreabă „ce aş mai putea face, ce idee ar fi mai bună, ce să mai încerc?” în loc să se întrebe „ce am făcut şi a funcţionat ca să repet?”.

Oamenii deştepţi refuză realitatea

Ca şi ideea de a lupta împotriva sistemului, sau ideea de a schimba lumea în mai bine, oamenii deştepţi nu acceptă că nu există „ar trebui să fie”, „merită”, „ar merita”, etc… ci că există doar „este”. Fiecare argumentaţie a oamenilor deştepţi conţine câte un verb de genul: n-ar trebui să aibă profituri atât de mari, nu merită să aibă salariu aşa mic, ar trebui să facă statul, ar trebui, ar merita, ar, ar, ar…

Realitatea e alta: cerul e albastru, iarba e verde. Cerului nu-i pasă că tu crezi că ar trebui să fie roz, pentru că aşa ţi-ar conveni ţie, un cer roz. Iarba nu dă doi bani pe părerea ta, că ai tu chef ca firul de iarbă să stea înclinat spre dreapta, că aşa e mai bine pentru toţi oamenii. Poţi să ai cea mai solidă argumentaţie logică pe care o poate scoate mintea ta de om inteligent, nu contează. Realitatea este alta, şi realitatea nu se schimbă doar pentru că ţie nu-ţi convine. Acceptă realitatea şi adaptează-te ei.

Oamenii deştepţi sunt romantici

Li se inoculează din şcoală ideea că sărăcia e plină de romantism şi boem: pictorii, poeţii, artiştii adevaraţi sunt săraci. Adică, oamenii inteligenţi şi capabili să gândescă şi să creeze sunt deasupra ideilor de bani şi avere, sunt superiori moral. Astfel, şi ei la rândul lor resping ideea de bani pentru a se alătura grupului, pentru a simţi că aparţin acestei elite intelectuale care e deasupra noţiunilor pământeşti de avere.

Oamenii deştepţi nu au tupeu

Dacă ingredientul principal al succesului e acţiunea, tupeul vine imediat pe locul doi. Cele mai multe confruntări se câştigă cu tupeu, nu cu dreptate sau logică argumentativă. Aşa funcţionează lumea în care trăim. Încearcă un test, du-te la magazinul de la colţ şi cumpără un pachet de biscuiţi. Ieşi afară, deschide pachetul, mănâncă 3 biscuiţi apoi întoarce-te în magazin nervos, dă pachetul şi cere banii înapoi. Îţi garantez că în 95% dintre cazuri tupeul, tonul ridicat, nervozitatea şi ameninţările cu Protecţia Consumatorului o să îţi aducă înapoi banii în buzunar. Oamenii deştepţi sunt prea corecţi, prea modeşti, prea timizi, prea cu bun simţ, prea la locul lor – fără curaj, fără tupeu, fără iniţiativă, căutând mereu un loc călduţ, şi trăiesc cu impresia că merită mai mult, chiar şi doar pentru faptul că sunt deştepţi.